Am mai spus si repet ca printre cei mai buni prieteni ai mei va spun cu mana pe inima ca sunt niste secui pe care i-am avut in plutoanele al caror comandat am fost cand eram in armata in perioada de instructie cat si cand am fost comandant de punct de lucru. Sunt niste OAMENI deosebiti, muncitori, corecti respectosi si cinstiti si iubitori de tara. Cand au venit sa faca stagiul militar acestia nu stiau o boaba romaneste si era greu sa ne intelegem. Am vazut la unii dintre ei dorinta de a invata romaneste. Atunci l-am rugat pe Comandantul Batalionului, pe seful de stat major si pe comandantul companiei de instruire, sa-mi permita ca adjunctul meu sergentul Vaduva Ion, care era invatator sa faca in timpul liber cursuri de invatare a limbii romane cu ei si de alfabetizare cu alti tineri analfabeti si semianalfabeti. Deoarece prin anii '70 erau si din acestia , care erau repartizati la trupele de geniu sau la cele CFR ca sa faca armata. Dragul meu Ionica Vaduva adjunctul meu, care stia si limba maghiara a facut adevarate minuni cu invataceii lui. Aproape 90% dintre ei au invatat sa scrie si sa citeasca si secuii 100% sa vorbeasca romaneste. Asa s-a legat intre noi tineri care faceam stagiul militar, o prietenie foarte puternica. Comportamentul lor ma duce la gandul la bucuria acelui orb caruia Isus Cristos i-a redat vederea. Secuii de la mine din pluton nici intre ei nu mai vorbeau ungureste, ci romaneste ca sa invete bine limba romana. Cativa dintre ei care absolvisera liceul in limba maghiara,au dat examen la facultati in limba romana pe care le-au absolvit cu brio devenind ingineri dar si profesori de limba romana si s-au casatorit cu fete de origine romana. Nu puteti sa va inchipuiti ce bucurie a fost pe un soldat dintr-o comuna din apropierea orasului Tecuci- Condrea, atunci cand i-a venit o scrisoare de acasa si a putut sa o citeasca singur. Raspunsul la scrisoare l-a scris el ajutat de INVATATORUL lor Ionica Vaduva. Apoi le scria singur dandui-le tot lui Ionica sau mie ca sa vedem ca lea scris el si daca le-a scris corect. Ce sa mai spun? Ca cel mai frumos Paste din viata mea l-am petrecut in mijlocul unei familii a unui soldat secui din Malnas Bai, care la inundatiile din mai 1969 de la Targu Mures mi-a salvat viata. In 1970 .ziua pastelui ortodox s-a suprapus cu a celui catolic s-au suprapus. Deci cand se vrea se gasesc solutii sa traim cu totii bine si in buna intelegere. Prietenii mei secui din acest tinut romanescsunt foarte suparati pe ungurii din UDMR care nu au facut si nu fac nimic bun pentru ei. Doar ii incita impotriva noastra a romanilor. Au fost atat de surprinsi multi dintre ei cand premierul Victor Ponta s-a dus si le-a predat unor primari din localitatile lor cheile la microbuzele pentru transport elevii la scolile aflate mai departe de localitatile lor. Nu-i asa ca daca vrem se poate? Un prieten mi-a trimis materialul de mai jos caruia am simtit nevoia sa adaug si eu acest comentariu.
Dati mai departe sa ajunga pana in secuime dar si la ciocoimea politica...
Nelamurirea de capatai este avansata si de redactia (nu o stiu) care a publicat acest material: De ce oamenii de cultura, istoricii sau politicienii nu au facut publice optiunile pasnice ale secuilor veniti la patria mama odata cu Transilvania!? De ce se lasa mocnit scandalul transilvan, ce interese strabat pozitia non combat a conducerii Romaniei, incepand cu '90 si pana in prezent!? La ce trebuie sa ne asteptam, vanduti de slugi politice care nu-si cunosc decat interesele personale!?
De lasi ce suntem nu mai cunoastem continutul notiunii de inalta tradare!
Mugur Preda/Bucuresti-Romania
„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari!”
Februarie 1920
*
Declarația deputatului ISTVAN FAY,
în numele secuilor din Transilvania, prezentată în Adunarea Deputaților.
„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul Româmiei Mari.”
Domnilor, înainte de toate vă rog să iertați greșelile cuvîntării mele, deoarece eu românește numai de câteva luni vorbesc.
Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.
Vreau să vă atrag atenția asupra acestui popor de omenie și sârguincios.
Având nădejde că interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit în liniște și cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite.)
Cum că așa este, aceasta o dovedește în scurt faptul că parlamentarii maghiari din întâiul Parlament al României Mari au ieșit aproape fără excepție din sînul acestui popor.
Nu tăgăduiesc că au fost și poate sunt și din aceia care accentuând lozinci de agitare au voit să tulbure liniștea înțeleaptă a secuimii, prin lipsă de conștiințe și cu ușurință.
Dar domnilor deputați, aceștia nu au nicio însemnătate serioasă.
Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitațiuni. Deoarece agitație nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care și-au pierdut oștile mai încearcă apusa lor putere și fac pe disperații politici. Acești domni se pot agita.
Poate se pot chiar înnebuni unii pe alții, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor.
Poporul acesta știe să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice și a evoluțiunii, precum se vede și din faptul că mica noastră națiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând politica reală
Domnilor deputați, de multe secole – 1500 (sic!) de ani – secuimea trăiește strânsă într-un colț în munții Ardealului.
În acest enorm timp, partea cea mai mare a vieții secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viața tradițională separată a acestui popor a căzut jertfă tendințelor maghiare de unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze unanime, strigări de bravo.)
Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a secuilor față de orice alt popor și chiar și față de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația eclatantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 alăturea cu oștirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo.)
Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de facto viața națională a secuimii exista și când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, când și cele mai mici urme de viață secuiască separată au fost șterse!
Chiar și în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanța secuimii ungurești, într-atâta chiar că în Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, așa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de căi ferate de oarecare valoare și fără instituții culturale, la înălțimea nivelului modern, așa că funcționarii maghiari trimiși în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgrație, aș putea spune ca o deportație. (Aplauze.)
Domnilor deputați, prin hotărîrea Conferinței de Pace, România a devenit stăpâna țării secuilor, și prin aceasta îndreptarea neglijențelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român.
Limitele unei cuvîntări parlamentare ar fi înguste ca să înșirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu considerație și bunăvoință mult ar contribui și la buna stare a secuimii și la înflorirea ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei statului. (Aplauze.)
Dintre problemele care așteaptă soluții le vom pomeni numai pe câteva din cele mai însemnate.
După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a rețelei de căi ferate, care să aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile mării. (Aplauze prelungite.) Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur că și până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) și că ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor și Carpații ca să-și satisfacă trebuințele lor.
Domnilor deputați, tot atât de însemnat aș socoti și sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor și școlilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare să-și susțină institutele de cultură cu succes și numai din propria putere.
De mâna întâi ar fi și chestiunea funcționărimii secuiești. Într-o nație atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care și în administrație și în justiție ar fi favorabilă existenței în masă a elementului secuiesc, sârguincios și politicește element de încredere.
Însă dacă susținând unitatea statului român, poporul secuiesc și-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluțiune a chestiunii, asta nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înțelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea să-i mulțumească pentru renașterea vieții sale tradiționale. (Aplauze.)
Ca cetățean credincios al statului român și ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seamă de acea teroare nestăpânită a societății cu care răposații conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze.) Noi am adus cu noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze.)
Domnilor deputați, părerile dumneavoastră nu tebuie să le întemeiați pe aparență, trebuie să vedeți, să cunoașteți poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutați-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea că nu veți privi la noi ca învingătorul la învins, ci veți privi ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai bună.
Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite și îndelung repetate.)
******************************
În continuarea ședinței, Nicolae Iorga, în calitatea sa de președintele Camerei Deputaților, a spus:
„Domnilor, mulțumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care și alături de Ștefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei și a românismului, și care în cea mai mare parte sunt vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor. Îi mulțumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va ști să prețuiască această încredere.” (Aplauze prelungite.)
Comentariul Redacției:
Avem de-a face cu un document istoric excepțional, ocultat de istorici. De istoricii maghiari în primul rând, ceea ce este ușor de înțeles când iei seama la cele spuse de baronul FAY în numele secuilor săi. E mai greu de înțeles de ce istoricii români s-au ferit parcă să pună în circulație acest document. Îl recomandăm în primul rând pentru cei care lucrează la manualul de istorie a secuilor. Un astfel de document nu poate lipsi din Istoria Secuilor, dacă este scrisă aceasta cu respect, cu un minim respect pentru Măria Sa Adevărul…
Spicuim principalele idei expuse în acest text memorabil:
1. Secuii au primit în liniște și cu încredere unirea cu România.
2. Au fost încercări, prin „lozinci de agitare”, de a tulbura „liniștea înțeleaptă a secuimii”.
3. S-au făcut presiuni din partea unora „care au rămas fără oștiri”! Instrumentul presiunii: „o frazeologie năbădăioasă”!
4. Această propagandă anti-românească nu are niciun efect asupra „cumintelui nostru popor secuiesc”.
5. Secuii au fost în toată istoria lor „copilul vitreg al statului ungar”!
6. Tradițiile specifice ale secuilor, și ale altor popoare trăitoare în vechiul stat ungar, „au căzut jertfă tendințelor maghiare șoviniste de unificare”, de uniformizare și deznaționalizare.
7. „Conștiința existenței separate a secuilor” a fost consfințită și prin participarea secuilor la campaniile militare ale lui Mihai Viteazu.
8. În anii din urmă, în „evul nou”, modern, chiar și „cele mai mici urme de viață secuiască separată au fost șterse” de guvernanții unguri.
9. Așa numitul azi „ținut secuiesc” a fost neglijat în Ungaria „Mare” și a rămas complet nedezvoltat, fără instituțiile absolut necesare unei vieți civilizate.
10. Potrivit deciziilor luate la Conferința de Pace, în locul Ungariei „România a devenit stăpâna țării secuilor”! Problemele dezvoltării acestei regiuni urmează a fi rezolvate de România.
11. E nevoie urgentă de căi ferate, școli și biserici, de creșterea unei funcționărimi ridicată dintre secui.
12. Secuii sunt gata să se „lipească” indestructibil de statul „căruia ar avea să-i mulțumeasă pentru renașterea vieții sale tradiționale”. Notă: îi împiedică azi cineva pe secui să realizeze „renașterea vieții lor tradiționale”?
13. Secuii sunt însă sub teroarea „răposaților conducători” care încearcă să-i silească / determine pe secui „să se bată cu morile de vânt”!
14. „Noi am adus cu noi încredere (în români) și ca răspuns cerem tot încredere”!
15. Românii să nu se uite la secui „ca învingătorul la cel învins, ci ca prieten la prieten!”
16. Secuii „mult au suferit” de la guvernările anterioare, ungurești. Sunt vrednici de o soartă mai bună.
17. „Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari”! Veritabil finis coronat opus!
*
Acestea sunt ideile și sentimentele cu care secuii au întâmpinat constituirea României Mari!
De luat aminte și la precizarea făcută de Nicolae Iorga: „în cea mai mare parte secuii sunt vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor.”
Este acesta un adevăr pe care istoricii maghiari îl ascund cu grija cea mai mare, iar istoricii și politicienii români îl ignoră. Sperăm să apucăm vremea când pe acest adevăr se va baza soluția problemelor pe care azi secuii, rău sfătuiți de la Budapesta sau Moscova (sic!), le ridică în fața românilor. Chiar de azi începând putem declanșa campania de lămurire a celor interesați: „în cea mai mare parte secuii sunt vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor.” Nicolae Iorga dixit!
